Comunicat de presa 21.04.2022

Coordonarea și supervizarea activităților specifice ale instituțiilor deconcentrate cu ocazia Sărbătorii Pascale

       În vederea menținerii climatului de ordine și liniște publică în timpul zilelor libere și a desfășurării activităților religioase din zona locașelor de cult din județul Arad, cu prilejul Sfintei Sărbători a Paștelui,  de la nivelul Instituției Prefectului – Județul Arad se va asigura, prin conducerea acesteia, activitatea de coordonare și supervizare a acțiunilor desfășurate de celelalte structuri județene ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și de instituțiile deconcentrate din subordinea altor ministere cu au atribuții specifice în această perioadă.

       Recomandăm tuturor arădenilor să citească și să urmeze cu strictețe sfaturile enunțate de reprezentanții structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, în vederea prevenirii oricăror situații neplăcute.

       Conducerea Instituției Prefectului-Județul Arad urează tuturor arădenilor care sărbătoresc Paștele la sfârșitul acestei săptămâni să aibă parte de sărbători fericite, cu sănătate și liniște sufletească, alături de familie și de toți cei dragi.