Bilanț la Instituția Prefectului – Județul Arad

Prefectul județului Arad, doamna Florentina Horgea, a prezentat, vineri – 02.02.2018 – în cadrul ședinței de bilanț, „Raportul de activitate al Instituției Prefectului – județul Arad pentru anul 2017”. La ședință ne-a onorat cu prezența și Comisarul-șef de poliție Mihai-Dan Chirică, Secretar de stat pentru relația cu instituțiile prefectului în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

În sala de festivități a Universității arădene de stat Aurel Vlaicu, locul de desfășurare a ședinței de bilanț, au mai fost prezenți: Subprefectul județului Arad, parlamentari, reprezentanți ai Arhiepiscopiei Aradului, ai conducerilor Universităților arădene „Aurel Vlaicu” și „Vasile Goldiș”, primari ai localităților din județul Arad sau reprezentanți ai acestora, respectiv directori sau reprezentanți ai acestora din cadrul serviciilor publice deconcentrate.

„Momentul de bilanț al anului 2017 este un prilej, pentru mine, să le mulțumesc tuturor colegilor din aparatul propriu al Instituției Prefectului – Județul Arad, tuturor celor care au făcut ca activitatea în anul care a trecut să se desfășoare în condiții optime. Le mulțumesc, în egală măsură, structurilor MAI și MapN, ai căror reprezentanți și-au adus contribuția la bunul mers al activității în anul 2017, reușind, împreună, să încheiem anul cu rezultate bune.” – Prefectul județului Arad, Florentina Horgea.

La rândul său, reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Secretarul de stat Mihai-Dan Chirică, s-a arătat mulţumit de activitatea Prefectului județului Arad, Florentina Horgea: „Cu doamna prefect Florentina Horgea am o colaborare eficientă. Am ţinut legătura în permanenţă şi consider că şi-a făcut întotdeauna datoria, drept care, cu această ocazie, o felicit, alături de echipa ce i-a stat alături”.